Colaborarea dintre Contabil și Antreprenor – Sfaturi Utile

Fiscalitatea ridică numeroase semne de întrebare chiar și pentru cei mai pricepuți dintre antreprenori. Din fericire, un contabil priceput poate elucida numeroase mistere birocratice, motiv pentru care e foarte important să clădiți o relație pozitivă încă de la primele interacțiuni.

1. Stabiliți cu claritate obiectul contractului de prestări servicii.

Care sunt atribuțiile contabilului în raport cu antreprenorul? Ce așteptări aveți din partea lui? Fără o delimitare clară a obiectului contractului de prestări servicii, puteți fi șocați de refuzul contabilului de a vă oferi consultanță financiară sau sfaturi juridice. În realitate, astfel de atribuții nu intră în sfera de activități de bază pe care le oferă experții contabili, motiv pentru care e foarte important să stabiliți din start ce așteptări aveți de la parteneriat, respectiv dacă vă doriți și un set de servicii opționale precum previziuni financiare sau estimări de taxe.

2. Trimeți documentele la timp.

Nimic nu e mai neplăcut pentru un contabil decât să insiste cu telefoane și mesaje când observă că se apropie 25 ale lunii și documentele din partea clienților întârzie să apară. Fiți proactiv și oferiți-i contabilului șansa de a presta servicii de calitate – fără ajutorul vostru, el nu va putea să își facă treaba cum trebuie, fiind pus în situația de a pregăti documente în grabă și de a jongla cu propriul portofoliu de clienți pentru a vă acomoda lipsa de seriozitate. Așa ceva nu ar trebui să se întâmple – dacă oferiți seriozitate, asta veți primi înapoi (și dacă nu, ar fi cazul să găsiți alt contabil…).

3. Organizați-vă documentele cum trebuie.

Contabilul v-a dat cu siguranță instrucțiuni legat de cum să organizați și să completați documentele de interes: cheltuielile trebuie separate, dosarul de personal trebuie actualizat, ș.a.m.d. Dacă nu vă conformați instrucțiunilor primite, acesta vi le va trimite înapoi pentru a le actualiza și veți pierde timp prețios pe care îl puteți petrece pe activități mai importante pentru afacerea dvs. – vânzări, marketing, administrare internă. Fiți responsabil și nu ezitați să puneți întrebări dacă aveți neclarități cu privire la cum trebuie să vă organizați. Inspecția fiscală nu trebuie să fie singurul catalist pentru organizarea unei arhive decente.

4. Investiți în comunicare.

Comunicați-vă nevoile clar și din timp – un raport nu se poate realiza de pe o zi pe alta, iar o vizită nu se poate programa cu doar câteva ore în avans. Respectați timpul contabilului și stabiliți de la începutul colaborării care sunt mijloacele de comunicare pe care le preferați – email, telefon, o platformă de colaborare pentru contabili și antreprenori sau chiar tradiționalele întrevederi lunare. Important e să aveți puse la punct câteva reguli de comunicare pentru a vă ușura munca și a preveni surprizele neplăcute. În mod evident, vor interveni și urgențe, însă ele trebuie să reprezinte excepții de la un plan de altfel bine pus la punct. În caz contrar veți avea o colaborare haotică.

5. Respectați-vă obligațiile fiscale.

Doar pentru că beneficiați de serviciile unui expert contabil nu înseamnă că vă puteți folosi de cunoștințele lui pentru a comite ilegalități! Plătiți-vă taxele la timp și fiți onest în relația cu ANAF-ul. Atfel, riscați inspecții fiscale și o sumedenie de sancțiuni contravenționale și penale. Nu vă jucați cu legea și nu îl puneți pe contabil în situații inoportune.

6. Profitați de automatizare.

Dacă sunteți sătul de birocrație și aveți un mic de atac de panică ori de câte ori trebuie să vă sunați contabilul, să știți că există soluții. Platforma de colaborare dintre contabili și antreprenori CASSA vă pune la dispoziție un feed de comunicare în timp real, tehnologie OCR pentru scanarea facturilor prin simpla fotografiere și funcții de Intelligent Document Processing pentru căutare în arhiva electronică. Mai mult, puteți beneficia de rapoarte lunare privind situația financiară a companiei cu un singur click. Contabilitatea se schimbă, iar antreprenorii sunt principalii beneficiari ai revoluției digitale. Profitați de ele!

Dacă aveți alte întrebări cu privire la colaborarea dintre contabil și antreprenor, nu ezitați să ne scrieți. Vă stăm la dispoziție cu sfaturi, informații și o platformă de colaborare de nota 10.