CEI CARE FAC DIFERENȚA – Weex Global
**Și multe alte operații matematice**
Partea a treia
Îl știți pe Horațiu Hagiu, nu?
În prezent, este CEO-ul companiei Weex Global, dar probabil că numele de dinaintea procesului de rebranding – Ascelis – e mai popular.
Horațiu nu se limitează la a fi owner de firma de contabilitate. Este tax advisor, business consultant, trainer și investitor.
Mai mult decât, el este organizatorul taberei TAX CAMP, unul sau poate chiar cel mai mare eveniment de fiscalitate și contabilitate din România.
Datorită pasiunii pentru contabilitate, dar și a spiritului antreprenorial desăvârșit, Horațiu este astăzi un reper în comunitatea contabililor.
Așa că nu putea lipsi din rubrica CEI CARE FAC DIFERENȚA.
- Cum ați descrie în doar 3 cuvinte compania Weex Global?
WE are EXtraordinary.
- Ce a stat la baza deciziei de a înființa o societate de contabilitate?
Poate părea ciudat răspunsul, dar pasiunea pentru matematică, geografie și șah :).
- Care e/a fost cea mai mare provocare din această industrie?
Instabilitatea legislativă.
- Cât de mult s-a schimbat industria de contabilitate în ultimii ani?Cum?
S-au făcut pași mici pentru automatizare și digitalizare, iar ultimii 2 ani au schimbat paradigme vechi ( lucru în sistem hibrid, severe cloud etc).
- Cât de mult credeți că se va schimba în următorii ani? Cum?
Piața de servicii financiar contabile este extrem de eterogenă în România. Cred că urmează o cristalizare prin fuziuni și achizițîi, iar digitalizarea va fi pe primul plan pentru învingători.
- Cum reușește o firmă de contabilitate să se impună și să-și mențină poziția de lider în piață?
Diversificarea serviciilor, specializarea pe post și implementarea de sisteme automatizate.
- Ce relație aveți cu clienții dvs.?
Poate particular ne mândrim că fiecărui client, indiferent de mărime și importantă, îi alocăm resurse complete, de la operațional la consultanță.
- Cum vedeți digitalizarea industriei de contabilitate? Dar clienții dvs?
Va fi provocarea nr 1 a industriei.
- Ce va diferențiază la acest moment de celelalte firme de contabilitate?
Cum spuneam, alocare de resurse complete, competență la cel mai înalt nivel, globalizare (național și internațional) și servicii complementare până la integrare OSS.
- Ce i-ați sfătui pe ceilalți contabili care își doresc să-și dezvolte businessul?
Să facă diferența între owner/contabil și antreprenor.